Fostul președinte american Jimmy Carter a fost operat pe creier! Detalii despre starea acestuia

Publicat: 12 nov. 2019, 19:03 Autor: Elena News 3
Fostul președinte american Jimmy Carter a fost operat pe creier! Detalii despre starea acestuia

Fostul preşedinte american Jimmy Carter a fost operat pentru reducerea presiunii intracraniene provocate de căderile sale recente, iar intervenţia chirurgicală s-a desfăşurat fără complicaţii, a anunţat marţi fundaţia care poartă numele fostului lider de la Casa Albă, transmite AFP.

Spitalizat luni la Atlanta, Jimmy Carter ”se recuperează” în urma operaţiei de ”diminuare a presiunii intracraniene cauzate de un hematom subdural” şi la care ”nu au existat complicaţii”, precizează Centrul Carter într-un comunicat în care mai anunţă că el va rămâne în spital sub supraveghere medicală atât timp cât va fi nevoie.

Primul preşedinte american din istorie care a ajuns la vârsta de 95 de ani, Jimmy Carter s-a rănit la cap pe 6 octombrie după o căzătură la domiciliu. El a fost spitalizat apoi pe 22 octombrie după ce a suferit o fractură de bazin în urma unei noi căzături acasă, scrie antena3.ro.

Fostul preşedinte democrat dintre anii 1977 şi 1981 a rămas totuşi activ în acţiunile sale umanitare încă de a doua zi după acea căzătură, deşi avea faţa tumefiată şi purta un pansament sub care se aflau 14 puncte de sutură.

Publicat: 12 nov. 2019, 19:03 Autor: Elena News 3
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×